VAZDUH CENUSIU

               Este inca o zi trista, din cele multe… port in spate povara zilelor neimplinite. Stau…si privesc monitorul …fara sa ma misc, fara sa respir, fara sa indraznesc macar sa ating tastatura…… simturile imi sunt paralizate iar ochii mi-au secat . Nu pot nici macar sa scriu… sa ma descarc … am ramas fara inspiratie de o vreme incoace nici nu imi vine sa scriu sau sa fac altceva, trec zilele precum picaturile de ploaie fiecare diferita dar mie mi se par copii la indigo cu toate astea astept, nu stiu ce astept dar astept. Nu am ideeia pana cand am sa astept sau ce anume, ma afund in ganduri fel de fel, ganduri fara sens ….
      Afara este un soare ciudat. Am deschis larg fereastra. Privesc in fumul vietii si incerc sa disting realitatea de vis si durere In aceasta lume pervertita fiecare gest al meu poate sa atraga asupra societatii mirarea, razbunarea, lor, incearca sa ma doboare cu orice pret, tot ceea ce fac parca nu e bine. Nu reusesc sa disting nimic in globul de cristal imi indrept privirea asupra sufletului meu pustiit de puterii la fel ca o cupa uitata intr-o vitrina prafuita, astept dar ce astept, unde ajung cu viata, daca asta poate fi numita viata. Nu ma mai recunosc...Simt durere in sufletul meu, simt cum visele mele se pierd, nu prind contur, si simt cum ma prabusesc, simt ca nu pot scapa si ma doare, simt ca totul in jur se naruie, se duce, se pierde, totul in jur e grii, norii negri se zaresc la orizonturi soarele ma priveste ciudat, si el are un gand ciudat despre mine, incearca sa se ascunda nu vrea sa ma incalzeasca, vrea sa ma lase in intuneric, parca ar dori sa fuga de pe cer, vrea sa se ascunda dupa norii negrii ai sufletului meu cenusiu, pustiu ramas singur ca un pui de randunica nepregatit pentru marea calatorie, care isi priveste fratiorii cum se duc.
        Totul se invarte, eu insumi ma invart in cerc. Am ramas privind cum viata trece si eu stau si privesc cu jale fara sa incerc sa fac ceva, fara sa ma zbat sa incerc ceva nu stiu ce dar ar trebui sa incerc, priviri nedumerite din jur incearca sa ma absoarba, sa ma faca sa dispar, am ramas singur contra curentului, un curent puternic dar in acelasi timp las, siret si sinistru. Incearca sa faca un pact cu al meu suflet sa il intoarca. Dar rana e prea adanca, inca sangereaza, vantul ascutit imi face rau, ma strapunge cu sulite ascutite, chiar si el, vantul e contra mea, ochii imi sunt plansi dar vantul rautacios nu vrea sa imi usuce lacrima. S-a spus ca timpul vindeca ranile, dar ranile raman sunt prea adanci. Ramane urma, pielea cicatrizata a trecului, rana e prea adanca iar timpul se joaca cu mine fuge de mine e si el precum vantul, poate mai las ca el fuge de mine, toti au facut un pact contra mea, soarele imi rade in spate, sa ascuns, e intuneric, un intuneric ciudat, pana si intunericu e impotriva mea. Recunosc merg contra curentului, contra timpului, sunt contra lumii, chiar si contra mea, ma incapatinez sa fac ceea ce fac cei din jurul precum niste maimute totul e copiat sunt propriul meu dirijor prea obosit si sliit de puteri pentru a dirija si pe alti, doar eu cu mine, un gand ciudat ma strabate... dar mai bine lasa, oricum nu are importanta, erori sunt multe. nori ma ajuta se pare sa imi acopere lacrimile sa le mascheze sau e doar imaginatia mea, mintea imi joaca feste nu vreau sa le fac jocul murdar, acelasi joc in care pierzi fara contestati, am ramas doar singur in ploaie, toti s-au ascuns, ploaia rece imi umezeste trupul uscat, se pare ca am un aliat poaia e de partea mea, ma face mai puternic acest gand, dar oare sa fie tot un joc, ca apoi sa ma tradeze? Ploaia e de partea mea, da! 
       Timpul se uita chioras la mine, macinat parca de invidie, vad cum il copleseste mila de mine, nu vreau mila, vrea ajutor nu mila, nu doresc sa fiu privit cu mila, compasiunea nu ma ajuta in suferinta mea, incerci sa ma ajuti? Vad o mana intinsa sa ma apuc de ea? ma cheama, asteapta sa ma apuc de ea sa ma ridic, oare e bine? este o noua sansa, un nou inceput? aceasta asteptare ma omoara, pana cand sa astept? Sa ma apuc de mana? e sansa mea, dar oare ma va ajuta sau isi va face si ea jocul, precum toti alti? E unica sansa pe care o primesc o fi buna sau rea? Ranile deschise inca ma dor, in timp, mintea, pentru a ramane sanatoasa, le acopera cu cicatrici, iar durerea scade în intensitate, dar nu dispare niciodata. Chiar si cercetatorii confirma ca durerea sufleteasca e mai mare decat cea fizica. Durere...ce e durerea fizica in comparatie cu durerea sufletului? O durere infirma, o durere care trece cu un calmant...in schimb, durerea sufletului...o data ce s-a instalat...greu isi mai ia zborul din lacasul in care s-a instalat atat de confortabil...
        Ce poate alina durerea pe care o simt in adancul sufletului meu? Poate doar vorbele pe care le astept, dar stiu ca nu vor veni...nu vor veni pentru ca orgoliul este uneori mai presus de orice sentimente, ploaia ma parasit ma lasat singur, gandul ca voi gresi iar ma inspaimanta, mana sa razgandit nu mai e intinsa nu ma mai asteapta, sa fie iar un esec o eroare, am asteptat prea mult? Azi am simtit din nou, pentru a nu stiu cita oara, durerea din sufletul meu, e o durere sfasietoare, cu atat mai mult cu cat in aceste momente as fi avut nevoie de sustinere, de dragoste, de prezenta tuturor celor dragi mie... sau a celor care imi sunt aproape dar nimeni, nimeni nu vine usa e deschisa dar nu intra nimeni. Nu sunt genul de persoana care se autocompatimeste si nici nu doresc sa fiu compatimit, imi doresc doar sa scap de toate aceste sentimente care si-au facut loc in sufletul meu, sa imi recapat linistea. Va trece si asta? asa cum trec toate in viata, si cum mereu vin altele...doar ca...fiecare lasa o cicatrice adanca in sufletul meu. 
        As vrea sa fiu singur in pustietate ….sa nu vad lumina zilei….sa stau sa plang….sa imi termin lacrimile si sa plang cu sange…sa aud sunetul lacrimilor mele pe pamant uscat si rece sa fiu doar eu, vreau sa stau, sa fiu singur, sa uit de lume care oricum a uitat de mine sau isi aminteste cand vrea sa ma doboare. Vantul ma loveste imi da palme, ranile si ele ma dor, sufletul mi-e gol, pustiu, comoara a fost furata, iarna sufletului se apropie incet dar sigur, frigul ma patrunde pana in maduva oaselor astept cu nepasare un nou rasarit, stiind parca de mult ca asta urmeaza dar nu e asa se pare ca soarele fuge, se ascunde dupa norii sufletului frigul vrea sa ma inghete ploaia care am crezut-o aliat acum imi rade in fata, si-a facut jocul, jocul murdar, acum vantul isi face jocul, totul e un joc, un joc murdar un fel de ruleta ruseasca masluita, vantul imi da tarcoale ploaia sa schimbat nu mai e apa sa inrosit pana si lacrima e sange  totul e grii mai nou gri cu rosu, gri insangerat, sufletul ma doare ma macina as vrea sa se termine tot as vrea sa inghet sa dispar in ceata, vazduhul miroase ciudat un izz de umezeala un miros de sange, vantul ma priveste ciudat ar vrea sa ma inghete sa termine cu mine…. totul se va termina, stiu doar,  va fi prea tarziu poate, poate? sau prea devreme, fericirea celor din jur, ma omoara, bucuria lor contra mea. Se bucura de suferinta mea, de ceea ce ma doare, toti imi sunt contra. 

Am ramas singur eu si restu ...