Destinul...

E noapte, e întuneric bezna

Si luna bate la fereastră,

Pe masă o facile albastră

Se stinge încet în viaţa noastră.

Tu stai pe pat, stai suferind

Şi chinuit cuprins de ginduri,

De unde oare acest gind

Tu nu vei rupe acele ginduri.

Ear peste noapte stai încet

Privind afră pe fereastră,

Pe cine vezi? Pe cine astepti?

Aştepţi vre-o pasăre maiastră?

Să ştii ca acum am vrut să-ţi spun

Că-mi placi durerea mea se stinge

Din clipa-n clipa drag-îmi eşti

Aş sta zile-n îtregi aşa şi-aş plînge

Rău Dumnezeu ma blestemat

De soarta grea a tinereţii

De clipele cele mai frumoase

De starea grea a vietii…

O Doamne, Doamne! As vrea sa mor!?

As-a trecut cu gloanţă

Însă în schimb la viitor…

Eu nam avut speranta

Cînd stai şi te gindeşti la viitor

Îti pare, ca-i fi mereu în stare

Să te chinui aşa……

La fel cît anul e de mare

Ce-i “VIATĂ”, ce-i “IUBIRE”?

Şi cine le-a creat?

Ce-n seamnă despărţire?

Ce-n seamnă un vis visat?

Nu, eu la aceasta…

Răspuns eu nu voi da,

Eu nuştiu cum e acolo

Dar pe pamînt e asa!

Pămînt, pămînt o Doamne!

De ce aşa e lumea?

De ce aşa e omul?

O viaţă doar să aibă

O viaţă apoi să moară.

Omul moare, umbra-i ramîne

Umbra e mormîntul ce-l vedem.

Omul se duce-n veşnicie

Pe scările de sub pămînt

Pe altă lume, pe alt pămint!