VIATA IN DOI DIN PERSPECTIVA UNUI MURITOR A MEA

          Pe uni dintre voi acest gand va face sa zambiti. Ei bine, dupa ce veti citi aceasta postare, roata se va intoarce, cei care privesc cu ochi urati cu toate ca nu au citit inca despre ce este vorba vor fi bucurosi sau macar vor zambi ia ceilalti cum e si normal vor fi nemultumiti.
          Viata in doi este perfecta. Auzi pe uni afirmand ferm si raspicat treaba asta. O fi asa? Din nefericire nu exista o reteta care sa garanteze reusita ei. Sau nu cred eu ca exista! O fi si asta! Cine stie! Din perspectiva unei femei, lucrurile nu stau chiar asa par putin mai complicate, pentru ca exista diferente intre noi barbati si sexul frumos, suratele noastre, cele de langa noi cu care impartin viata asta.  In ciuda diferentelor de opinie, totusi exista si numitori comuni, daca se poate spune asa, referitor la acest subiect foarte controversat. In primul rand viata in doi se cultiva se alimenteaza. Cu ce se alimenteaza o sa ma intrebati. Ei , bine, am sa va spun eu cu ce se alimenteaza; orice atentie, orice zambet, orice imbratisare, fiecare gest care arata ca ne pasa, ca ne intereseaza, cu un cuvant cald, tandru, acestea sunt ca un combustibil pentru o relatie, bine inteles daca este o relatie adevarata, unde exista si putina dragoste la mijloc, nu o relatie carnala, pe interes.
          In lumea de azi, nimic nu exista de la sine, nimic nu e la intamplare. Fluturii din stomac, nelinistea si freamatul de la inceputul oricarei relatii se transforma treptat intr-o dragoste calma, in siguranta ca te poti baza pe celalt, pe cel de langa tine, in incredere, prietenie, sau in cazul unui cuplu lenes, superficial, inert - in obisnuinta, plictiseala si in ultima instanta la rutina.
          In primul caz, relatia, dureaza pana la adanci si incaruntite batraneti, in al doilea - partenerul este inlocuit, precum o piesa uzata si nefolositoare, in speranta regasirii scanteii, fiorului, ametelii placute a oricarui inceput. Zborul din floare in floarenu este o solutie din contra.
        
                    Daca vrei sa fii iubit, iubeste (Senaca)


                    Cand iubesti puternic, gasesti intotdeauna ceva nou in persoana iubita(Pascal)

          Convietuirea are sanse sa fie armonioasa, daca se bazeaza pe o dragoste reala si daca fiecare dintre parteneri accepta nu e perfect, dar se straduie sa fie la inaltime. Ce vreau sa spun prin asta? Ma gandesc ca viata nu decurge liniar, viata te ridica dar tot ea te doboara. Tare as vrea sa il vad pe acela care o duce mereu bine, viata lui sa fie doar o ascensiune continua, fara hopuri, fara poticneli, fara greutati,stangaci sau stagnari! Asa se face ca, desi relatia este ,,perfecta", intervine uneori oboseala(nu suntem intotdeauna in forma maxima), micile nemultumiri sau deceptii ... Cele mai bune solutii, cele mai bune metode in astfel de momente sunt: sinceritatea, comunicarea si de ce nu? rabdarea. Trebuie sa avem rabdare, sa incercam sa ne intelegem unul cu celalalt si sa nu ne impunem imperativ punctul de vedere, vointa ideile. Este vital pentru cuplu sa tinem cont si de celalalt, sa ascultam cu atentie, sa ascultam ce doreste si el/ea.

                    ,,Dragostea arata omului cum ar trebui el sa fie. Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita bogatie de tandrete si duiosie si nici nuti vine sa crezi ca esti in stare de o astfel de dragoste" (A.P.Cehov).
                    ,,Cu cat ne iubim mai mult prietenii, cu atat ii vom flata mai putin(Moliere).

          O alta cheie a unei relatii durabile sunt sugur ca este colaborarea, impartirea responsabilitatilor si ducerea lor la bun sfarsit impreuna. Mi se pare o prostie o prejudecata puerila aceea ca este doar datoria femeii sa faca unele lucruri, degradante oare pentru barbati? Dar firesti pentru o femeie. Cum ar fi: calcatul, gatitul, spalatul, datul cu aspiratorul etc. etc.etc. ... Ce cuplu mai e acela in care femeia face totul, iar el,barbatul, stramba din nas ca: pantaloni de pijama au o dunga sau pentru ca mancarea e aceiasi supa de ieri... Nu vreau sa le iau apararea femeilor cu toate ca barbati vor spune asta si nu vreau sa introduc nici o polemica despre egalitatea sexelor.
           Nu mananca amandoi? Nu au nevoie amandoi de curatenie? De haine curate? Atunci! , de buna seama trebuie sa participe amandoi la aceste munci. Viata in doi nu inseamna doar sex, vacante, restaurant si alte locuri sau lucruri care se fac in doi, dar si marunte treburi zilnice pe care corect este sa le faca tot in doi. Altfel, el isi angajeaza o menajera ... Exista, desigur, si indeletniciri specifice feminine: brodatul, impletitul, cusutul sau altele care sunt specific pentru ele, precum exista indeletniciri tipic masculine: tamplaritul, mesteritul la masina, reparatul diverselor lucruri din casa si de pe langa ea. Dar inertia sau interesul ii determina pe unii sa proclame sus si tare ca: ,, asta e treaba de femeie" ca ,,asta, nu e treaba de barbat" sau ,,asta nu e treaba mea" sau alte versiuni asemanatoare. Chiar daca femeia accepta situatia, lucrurile nu stau chiar asa, nu vor fi prea roz. Parerea mea e ca cineva va suferi inevitabil intr-un astfel de cuplu ... Ghiciti cine ! Vrea vreun barbat sa o faca pe femeia din viata lui sa sufere?   Hmmm ... Ma opresc aici ..........

VIATA INCOTRO ?

 

 

 

        Alergam prin viata si ne zbatem in acest zbucium din care parca nu mai iesim, ca intr-un final sa ne oprim si sa ne intrebam: ”Ce vreau eu de fapt?” Cu ce ne-am ales dupa atata alergat ce ne-a iesit, ce am castigat, cu ce am ramas, pentru ce atata chin, pentru ce atata bataie de cap? Cu ce ne-am ales? Cu ce ne-am ales?

         Promitem multe, facem putine, luam totul si nu oferim nimic, urlam, tragem, tipam, mintim, pervertim lumea cu ce apucam, inselam pe toti numa sa ne fie noua bine, facem tot ce ne sta in putinta si cateodata mai mult de atata sa ne fie bine, dam din coate si apoi ne oprim istoviti, fara nici o directie si fara nici un tel si privim in urma si realizam ca nu am facut nimic, totul ce am facut si pentru ce ne-am zbatut nu reprezinta nimic. Barfim, ranjim cu rautate, jignim, atacam pe la spate, uneltim, ne purtam necivilizat, uram si jignim pe toata lumea de langa noi ca doar noi suntem perfecti, apoi ne batem cu pumnul in piept si urlam cat ne tine gura ca suntem ”oameni”, ca suntem ”fiinte superioare”.Superioare cui? cine e sub noi sau ce e sub noi? Suntem superiori celor din jur? Cine e mai prejos de noi?
 

        Vedem masini luxoase, case mari, haine scumpe si ne dorim si noi, le vrem pe toate sa avem ce nu are nimeni, sa fim unici sa fim mai presus fara sa ne dam seama ca in felul acesta ne ducem in jos nu in sus, crezand ca nu mai e nimeni ca noi. Normal, nu mai e nimeni asa de prost ca noi, alergam dupa avere pana ajungem in patru scanduri. Credem ca asta ne aduce fericirea care lipseste. Fericirea nu consta in avere multa, ea consta in a fi multumit cu ceea ce ai.si avem impresia ca mereu lipseste ceva. Pentru ca da, lipseste ceva. Ne bem mintile, ne incetosam gandirea si cautam ”efecte tari”. Crezand ca un pahar de bautura sau o tigara ne aduce fericirea. Cand suntem tristi sau suparati ce facem ne inecam in bautura si fumam precum o locomotiva, ma intreb daca ne ajuta. Cu ce ne ajuta sa ne afumam plamani sau sa ne distrugem ficatul?   

        Facem promisiuni desarte, marturisim iubiri neexistente si furam inimi si trupuri pentru simpla placere. Ne-am creat propria Divinitate si ne proslavim eul. Ce ne dorim cu adevarat? Putere, control, sa dominam? Ce ne multumeste, pe noi, oamenii? CE? Care este scopul nostru in viata asta? Omule, opreste-te o clipa din alergarea ta si spune-mi, CE VREI de la viata? Ce doresti de la ea de ce o chinui asa cu ce ti-a gresit? Ce vrei de la ea? Crezi ca tu oferi prea mult ca sa poti sa ceri atatea? Tu care nu ii oferi nimic ai curaj sa ceri atatea? Ai un tupeu inexplicabil, incearca sa oferi ceva si apoi poti avea pretentia sa si ceri ... Te las pe tine sa continui, eu ma opresc aici.