De ce avem incredere? Oare de ce avem incredere? In cine avem incredere? La aceasta intrebare cred ca nu pot raspunde...pentru ca nu cred ca am cum...dar increderea se castiga destul de greu si se pierde intr-o secunda, totusi, o folosim cand nu trebuie, aiurea, adica la cine nu e cazul, hop si noi... De obicei, se bazeaza pe respect reciproc si pe sinceritate...e greu, oare, sa-i spui adevarul unui om si sa nu-l duci cu zaharelul? Bine, o sa ziceti ca si "zaharelul" e una dintre metodele care evita adevarul...de parca nu as sti despre ce e vorba...cateodata suntem orbi, cu toate ca avem toate semnele "tradarii"... Cat de greu e sa spui adevarul in fata, stiti prea bine ca nu este acceptat mereu sau ca nu este acceptat de toata lumea sau e acceptat partial? Dar? Mergem mai departe...De ce? Pentru ca ni se pare ca toata lumea e ca noi...Wrong answer...si tot asa...si vad ca nu ma lecuiesc...am un dezgust fata de latura asta umana...adica de inselarea increderii in stil pur marsav nesimtit si ticalos...Ne place, ca si specie umana si nu numai, sa fim deasupra tuturor, sa fim priviti ca niste regi, sa ni se recunoasca puterea... Eu sunt mai tare ca tine, ei si ? Cum ajungem acolo cum facem sa ajungem ,,in top" ? Prin orice mijloace...Inselare, mituire, calcat pe cadavre...numai noua sa ne fie bine...Deci...increderea, dupa mine, e un sentiment frumos numai bun pus in vitrina si lasat acolo...dar sa nu fie folosit...never, ever, forever...stie cineva leacul impotriva....? Cum se simte, oare, unul care iti inseala increderea? Io zic ca bine...
P.S. Pentru evitarea oricaror speculatii, acest post nu are absolut nici o legatura cu prietenii mei de suflet din grupul din care fac si io parte, sau cred ca fac parte...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu