Zăvoranca şi Columbenii dau tonul în politică!

Mari şi tari la cârma ţării, figurile de prim rang ale politicii dâmboviţene şi-au luat-o peste bot de la nişte vedetuţe de carton. Orice prostie debitată de Iri/Moni, Oana/Pepe s-a transformat în ştire naţională, care a reuşit să întreacă în audienţă toate comentariile sterile ale demnitarilor.
„Divorţurile anului”, sursă de inspiraţie pentru Năstase
Ironic cum îl ştim, Adrian Năstase şi-a sfătuit colegii parlamentari să tragă învăţăminte din cele două celebre divorţuri.
Parcă pentru a le face în necaz cârcotaşilor, care blamează apetitul televiziunilor pentru senzaţional, pesedistul Adrian Năstase a demonstrat că programele TV au, culmea, un caracter educaţional. Evident, într-o notă batjocoritoare, acesta le-a sugerat colegilor din conducerea Camerei Deputaţilor să-şi gestioneze relaţiile tensionate cu senatorii după modelul Iri/Moni, Oana/Pepe. Prilejul i-a fost oferit lui Năstase de discuţiile aprinse purtate în Biroul Permanent pe marginea deciziei Senatului de a-şi înfiinţa propria Comisie pentru afaceri europene, în condiţiile în care există o comisie comună a celor două Camere. „Eu cred că sunt deja două divorţuri celebre, de zile întregi la televiziuni, care ne învaţă cum să procedăm. Haideţi să nu mai pierdem vremea“, a încercat social-democratul Adrian Năstase să-şi tempereze colegii sufocaţi de-a dreptul de impertinenţa senatorilor.
Antonescu, invidios pe cota de piaţă a Columbenilor
Activitatea politică a lui Crin Antonescu se împiedică mai nou de divorţul Columbenilor. Nu o spunem noi, ci liderul PNL însuşi.
Platforma politică a USL (“baza” programului de guvernare comun PSD-PNL) este aproape gata, susţine Antonescu. Pentru a o prezenta însă public, liderul PNL aşteaptă să se stingă interesul stârnit de “nenorocirea din Japonia, divorţul familiei Columbeanu, războiul din Libia, divorţul dintre Oana şi Pepe”. Dincolo de grotescul alăturării tragediei din Japonia de divorţurile cu iz de mahala de pe malurile Dâmboviţei, scuza este doar penibilă. Orice zi poate fi un “moment prielnic” prezentării unor programe/măsuri economice, dacă acestea ar exista cu adevărat. Cum însă lucrurile nu stau aşa, Antonescu încearcă să fenteze mentalul colectiv utilizând o monedă forte băştinaşă: trimiterea la personajele care domină scena mondenă şi fac deliciul emisiunilor de scandal. Trist este că, fără să vrea, Crin Antonescu recunoaşte că marile capete politice dâmboviţene au sfârşit prin a fi bruiate de Moni, Iri, Querida şi Pepe.
IN TIMP CE IN CHINA ...
Peste 1.900 de persoane si-au pierdut viata in urma cutremurului din nord-vestul Chinei, in timp ce 216 persoane sunt date disparute.
"Unitatea noastra a scos peste 900 de persoane de sub daramaturi", a precizat Yan Junfu, un ofiter din Yushu. Intre timp, un prim grup de 25 de medici si 65 de politisti, trimis de administratiei provinciei Qinghai, a plecat spre regiunea afectata de seism, citeaza NewsIn.
Cutremurul s-a produs la ora locala 7.49 (2.49 ora Romaniei), la 380 de kilometri sud-sud-est de orasul Golmund, in provincia Qinghai. Epicentrul se afla la o adancime de 10 kilometri, potrivit autoritatilor. O parte dintre victime au fost inregistrate in orasul tibetan din Qinghai Yushu. Seismul a fost urmat de doua replici cu magnitudini de 5,3 si 5,2.
"Casele au ziduri groase si sunt solide, dar daca s-au prabusit, oamenii aflati in ele ar putea fi raniti", a adaugat acesta. Potrivit Xinhua, peste 85% din casele din localitatea Jiegu, din apropiere de epicentrul, s-au prabusit.
Regiunea locuita de etnici mongoli si tibetani se confrunta adesea cu cutremure.
Prefectura Yushu are o suprafata de 267.000 de kilometri patrati si o populatie de 252.700 de persoane, dintre care 97% sunt tibetani. 21.700 dintre locuitori sunt agricultori sau se ocupa cu cresterea animalelor. Prefectura este situata in media la altitudinea de 4.000 de metri si se invecineaza, printre altele, cu prefectura autonoma tibetana Garze, din privincia Sichuan.
Produsul Intern Brut al prefecturii a depasit 2,5 miliarde de yuani (circa 367,6 milioane de dolari) in 2009.
Pe 18 iulie 2006, un cutremur cu magnitduinea 5 s-a produs in regiune, urmat a doua zi de un altul cu magnitduinea 5,6. Epicentrele seisemlor au fost insa in zone slab populate, astfel ca nu s-au inregistrat victime.

Va las pe voi sa terminati ceea ce eu am citit si cred ca nu e bine ceea ce se intampla. Sursa presa de pe net; ziare
bai, imi place ca aici gasesc tot ce ar trebui sa caut pe mai multe site-uri. Bravo.
RăspundețiȘtergereMs de comentariu. Nu sunt pareri personale, marea majoritate sunt luate de pe diverse situri pe care mai hoinaresc si le pun aici in speranta ca pe cineva intereseaza. Te mai astept ...
RăspundețiȘtergere