Dupa terminarea muncilor agricole, cand lumea satelor intra intr-o perioada de repaus relativ, incepe sezonul sezatorilor. Din pacate acest obicei incepe sa se piarda putin cate putin din obiceiurile ierni.
Acesta sezatoare este o intalnire comunitara cu caracter lucrativ dar si distractiv, bunica imi povestea cum se adunau acasa la ea sau le la vecini cum se manca porumb fiert cu miere si alte delicatesuri de la tara care orice casa o are. Poate parea de necrezut, dar inca mai exista zone in care aceasta traditii se mai pastreaza.
In asteptarea craciunului, principala procupare casnica era legata de industria textila, iar torsul canepi, a inului si a lanii se facea cu mai multa placere, cu mai mult spor si in conditii mult mai bune in cadrul unor intalniri comunitare.
Ele puteau fi organizate ad-hoc, in zilele lucatoare, la una sau mai multe case, si erau de mai multe feluri. Avand un caracterde intrajutorarea familiei care locuieste in acea casa, cand mai multe femei sau tinere participau la torsul canepii sau a lanii unei gospodine, operatia repetandu-se, apoi, la casa fiecarei participante sau puteau sa fie o intalnire in cadrul careia fiecare participanta sa isi toarca propriul material.
Sezatorile aveau loc in serile oricarei zile excluzand ziua de duminica , iar locul de desfasurare fiind anuntat din timp.
Gospodina in casa careia avea loc intrunirea se pregatea cu bautura si mancare, casa era curatita si se pregateau mai multe ,,laite” sau scaune necesare torcatoarelor. Odata cu pasarea intunericului, femeile si fetele care aveau sa participe la sezatoare se porneau cu furca de tors catre casa in care avea loc sezatoarea. In cazul in care sezatoarea avea drept scop intrajutorarea gospodinei, dupa sosirea tuturor invitatelor, acestora li se distribuia, in mod egal, cantitatea pe care o avea de tors in acea noapte. Dupa ce fiecare isi primea ,,portia” , pentru crearea unei admosfere placute, ele erau servite cu un paharel de tuica fiarta si indulcita , de obicei, cu miere de albine.
Sezatoarea odata inceputa, participantele faceau schimb de informatii referitoare la viata cotidiana din sat si comentau evenimentele cele mai importante petrecute in propia comunitate sau in comunitatile invecinate.
Dupa ,,citirea presei” dupa terminarea schimbului de informati destre tot ceea ce se putea vorbi se incepea recitarea de poezi, ghicitori, proverbe si zicatori, cantece populare, sau se rostea balade, nestemate folclorice ce s-au tranmis din generatie in generatie. Unele dintre ele se mai pastreaza si acum iar altele au murit odata cu persoana care le stia.
Aceste sezatori mai aveau ca scop invatarea si repetarea de colinde si urari pentru Craciun si Anul Nou, si se discuta in amanunt despre buna pregatire a acestor sarbatori.
Sezatorile , desfasurate in toata plenitudinea lor pana prin ani ’60-’70, se constituiau intr-o adevarata institutie sociala si erai o forma de intrajutorare comunitara, dar si prilej de petrecere a timpului in noptile lungi de iarna, de derulare a unor obiceiuri si de invatare a deprinderilor de viata si de munca. Chiar daca se desfasurau in perioada de advent si post, aspectul distractiv era tolerat, deoarece in cadrul lor erau invatate colindele si urarile ce urmau sa fie rostite in timpul sarbatorilor de iarna.
***Aceasta amintire o am relatata de bunica mea, eu unul nu am participat la asa ceva deoarece sunt nascut dupa acesti ani, deaceia orice comentariu referitor la veridicitatea acestui text este acceptata.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu