Plecarile in stainatate au insemnat pentru unii o adevarata mana cereasca, pentru altii greutatea unui nou inceput, unei noi vietii, unui drum inca nebatur cu multe pietre si anevoios.
Pentru uni a insemnat salvarea familiei din datorii, din foamete sau din lipsa unei locuinte, pentru altii distrugerea familiilor: fie sotul fie sotia, o data plecati, au intors pur si simplu spatelecelor ramasi, dand astfel cu piciorul unor ani pe care i-au petrecut impreuna. Studiile sociologice si psihologice arata ca din toate acestea, cei mai mult au de suferit copii, find cei mai afectati.
De cand a inceput fenomenul, am vazut plecarea in strainatate ca pe o mare ispita. Pai da m-as fi dus pentru ca mai toti vecinii si colegii de scoala au plecat, pe de alta parte, multi dintre acestia nu au realizat nimic in plus fata de mine si pe deasupra, unii dintre ei au mari probleme in familie sau au crezut ca le rezolva divortand.
Facusem un pact cu sotia ca nimeni sa nu plece din familie doar daca va fi mare, mare nevoie. Iar daca totusi vom fi nevoiti ca unul dintre noi sa mearga, acela trebuie sa fiu eu.
ca necalificat, cu toate ca aveam vechime. Eram apreciat pentru ceea ce faceam si nu pentru studiile pe care ar fi trebuie sa le am.
in aceasta incertitudine, intr-o zi, intorcandu-ma acasa, am gasit-o pe sotie foarte trista. Era somera! O veste nu tocmai buna in conditiile in care nici serviciul meu nu mai era sigur. Ce era de facut? Noi doi plus trei copii, la bloc, cu intretinere de platit, cu nevoile de hrana si imbracaminte, cu singurul meu salar, si acela nesigur, si cu somajul sotiei nu se mai putea sta pe loc. Era nevoie ca cineva sa plece!
Intr-o zi m-am decis: pentru ca eu inca mai aveam serviciu, sotia trebuia sa plece. Gasisem pe cineva care s-o ajute, iar munca pe care trebuia sa o faca era de a ingriji o batrane. Ar fi castigat de patru ori mai mult decat mine si asa ne-am fi descurcat.
Era luna martie, si ea trebuia sa plece. Inca mai eram in faza discutiilor si se vedea ca nici unul dintre copii nu era de acord cu solutia noastra. Deseori ii auzeam spunand: ,,Mama, daca o sa pleci o sa ne fie dor de tine. Tata nu o sa ne inteleaga asa cum ne intelegi tu!” . Cea mai directa era fetita mai mare. ,,Pleci chiar acum cand trebuie sa fi langa mine?”.
Auzindu-i , la inceput am incercat sa-i conving ca era necesar sa plece. Apoi am devenit nervos si le interziceam sa deschida subiectul. Ne mai desparteau cateva zile pana la plecarea propriu-zisa.
M-au lasat surprins si fara replica atunci cand mi-au spus: ,,Daca pleaca mama noi nu mai mancam nimic. Fara ea murim! Sa stea acasa!”. Am inteles ca avertismentul era serios si venea din suflet. Am decis sa ii ascult si sa inversam rolurile. Chiar daca mi-a fost greu, m-am lasat de serviciu si am plecat eu in strainatate. Acum ne e bine. Castig modest, dar suficient sa fac fata necesitatilor familiei.
Din toata povestea aceasta am inteles un lucru: daca este necesar ca cineva sa plece, acela trebuie sa fie tatal, pentru ca locul mamei este langa copii.
*Povestea mi-a fost relatata de un prieten, acum el o duce bine e cu toata familia acum in strainatate: sotie si cei trei copiii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu